MEMBRI CLOUDIMPULS

Industrie și ONG
InoviTeC
Membru Fondator
Controlex
Membru Fondator
Caroll Med
Membru Fondator
Rerat Helvetia Company
Membru Fondator

Contasist Expert
Membru Fondator

Vest Action Service
Membru Fondator

Grupul Sendroni
Membru IMM
Asociația pentru Educatie Evo
Membru ONG
Universități și Institute de Cercetare
Universitatea din Petroșani
Membru Academic

Centru Cercetare - În negocieri
Guvern: Instituții cu Mandat Public
A.N.C.M.R.R. din M.A.I.
Filiala Țebea Hunedoara
DAS Hunedoara
Membru Oficial
Primăria Lelese
Membru Oficial
Instituție
În negocieri

Membri Cloudimpuls
Asociați care aderă la scopul și obiectivele enunțate și care contribuie moral, intelectual si material la completarea patrimoniului Asociației și care, prin activitatea lor, sprijină asociația în desfășurarea activității acesteia.

Membri simpatizanți
Persoane care împărtășesc ideile și aspirațiile asociației fără a fi membrii ei.

Membri de onoare
Membrii care prin activitatea lor sprijină în mod substanțial asociația în realizarea obiectivelor sale, contribuind din punct de vedere financiar sau funcțional.
Susține Cloudimpuls!
Implică-te și tu susținând proiectele Cloudimpuls. Fă parte din schimbare!

Devino membru

Invită un prieten

Redirecționează 3.5%

Sponsorizează cu 20%

Donează online

Asociația Cloudimpuls – Centru de Inovare în Digitalizare și Tehnologii Cloud
C.I.F. 44179120; Nr. înregistrare Judecătorie: 9/A/14.04.2021;
Sediu social: Deva 330004, Str. Sântuhalm, Clădirea C1, Jud. HD, România
RO84BTRLRONCRT0593322701 cont in LEI deschis la Banca Transilvania